Replică la - Locurile de muncă "inexistente"

Angajare

Domnul Claudiu Vasile a comentat pe Facebook, la articolul scris ieri: Locurile de muncă "inexistente"

 

Văd că a și scris un articol la el pe blog. Eu îi dau link, așa mi se pare normal.

 

În comentariu, acest domn scria:


Ce ai spune daca ti-as trimite un mesaj ca acesta:
– ,,Daca poti plati un salariu multumitor, ai o fisa a postului pe care o respecti, nu ma tii la munca inutil pana la 10 seara si imi respecti weekendurile si concediul, atunci as vrea sa fac parte din echipa ta si sa lucrez in cadrul firmei tale.
Trimite o scurta prezentare a firmei si a politicii firmei pe adresa …@.ro, spune-mi de ce as alege sa ma alatur echipei, iar restul depinde de mine.”


Aici am câteva observații.

 

Salariul multumitor - este atât de relativ încât, nici n-aș putea ști cu ce să încep.
M-ai blocat. 1-0


Fisa postului pe care o respecti - bun, uite-te în jur. Gata? Acum mai uite-te o dată. Vezi unde trăim? Într-o lume vie, adaptabilă. Cine nu face față moare. Acum zi-mi că vrei să revii la ochelarii de cal.


Tinutul la munca - aici iar vorbim de relativitate. Aliniezi textele în Word cu space bar-ul? Știi să lucrezi din shortcut-uri și să aplici formule într-un Excel? Durata unui proiect este direct proporțională cu randamentul individului.

 

Sunt curios cum ar fi arătat lumea, dacă oameni pasionați de ceea ce fac nu ar fi riscat și nu ar fi ieșit din tipare.

 

Marie Curie de exemplu. Ea se gândea să rezolve anumite probleme nu la spartul ușii la ora 5. Lucru care se aplică la toți oamenii valoroși care ne trag după ei. Cercetători datorită cărora apar medicamente mai bune, avem echipamente mai bune și per total trăim într-o lume mai bună.

 

Oare cum era dacă nu o făceau din pasiune ?


Știi ce mai este penibil? Că bați ideea pe necesitatea unui copywriter pentru un text când de fapt problema este alta.

 

Problema este că dacă donam ceva și postam un text și mai prost, se făcea coadă de like-uri. Pentru că era interes. În aceste condiții nu textul vinde. Și așa ajungem la adevărata problemă.

 

Nu este interes !

 

La fel cum sunt oameni care preferă să stea șomeri pe 600 lei în loc să muncească pe 1000, probabil compania nu are copywriter.

 

Greșit, oamenii se complac, nu sunt interesați să evolueze.

 

Poftim, material de lectură: De ce sunt hater ?!


Văd că mai ai un articol despre valoarea timpului în care îți sfătuiești colegii din marketing să nu mai muncească gratuit.

 

Aici observăm o limitare. Eu am muncit și aș mai munci gratuit. Tu vezi lucrurile doar prin prisma caștigului material de pe urma muncii tale. Dar, un proiect frumos pentru o fundație, o faptă bună, lucruri făcute din inimă și fără interes material aduc un plus de valoare individului.

 

Un plus pe care nu mulți îl pot obține, tocmai datorită mentalității de acest gen.

 

Eu am început să muncesc la 18 ani, adică acum 11 ani. Lucram pentru 400 lei lunar. Trăgeam tare, mult mai mult decât eram plătit.

 

Pentru că puneam suflet și doream să fac lucrurile bine.

 

Ghici ce. Mi-a folosit și m-a ajutat. Așa am reușit să evoluez. Angajatul român este individualist și singura lui problemă după ce a venit la birou e cum face să treacă timpul să rupă ușa.

 

Nu știe să formeze o echipă și să contribuie eficient.

 

Fenomenul e răspândit mai ales la acei angajați care în timpul boom-ului economic din 2007-2008 schimbau locul de muncă la 2 luni pentru 50 de euro în plus la salariu.

 

Ai mai fost prin licee, facultăți? Ai văzut comunicate de presă și știri redactate cu greșeli?

 

Atunci de ce te miri că se caută cunoscători ai limbii române ?

 

Spui că la un asemenea anunț ar aplica doar păcălici.

 

Eu aș fi trimis măcar un email pentru detalii suplimentare. Pentru că nu-i așa, eu înca n-am văzut anunțul de recrutare în care să ai deja toate informațiile, detaliile, sume, salarii etc. Poate tu l-ai vazut.

 

Iar pasionații cu IQ peste medie de care spui, ar trimite un email.

 

Acum sunt curios, service-ul la mașină îl cauți după copywriter?

 

Webmaster-ul așa l-ai găsit ? Pentru că ai o problemă:

 

Oximoron



Apreciezi? Share!