Simțul civic, asumarea răspunderii și dispretul pentru legi și reguli

În filmarea de mai jos, un angajat fuma în mașina companiei, lucru care începând cu 17 Martie 2016 este ilegal. Cu atât mai mult cu cât mașina aparține unei rețele private de clinici. În acea mașină poate se urcă pacienți, poate se urcă copii, bătrâni - lucru total imoral.

 

 

Afară era frumos, uscat, nu ploua, nu ningea. Cu toate astea, angajatul a preferat să fumeze în mașină. Nu am vrut să fac prea mare tam-tam, de aceea doar am postat pe Facebook fără să-l reclam la Poliție.

Pe la prânz primesc un telefon de la numărul de mai jos.

 

numar telefon

 

Răspund în engleză, crezând că mă sună din afara țării. Când ce să fie. Mi se răspunde în română. Era o voce de bărbat. Mă întreba daca e ok ce am postat. Total contrariat îmi ia vreo 20 de secunde să fac legăturile și să mă prind de ce se întâmplă.

 

Tipul din filmarea de mai sus, a văzut-o. Probabil l-au întrebat de sănătate la birou. Și ce s-a gandit el?! Să mă sune și să mă întrebe de ce îi fac rău, dacă mi se pare normal ce am făcut și oarecum voalat să-mi dea de înțeles că n-ar fi bine să-și piardă locul de muncă din cauza mea. Iar acum primesc privacy complaint de la Youtube.

 

Practic, eu am văzut o ilegalitate și am sesizat-o șefilor lui. Recunosc că am greșit puțin, trebuia să-l reclam și la Poliție, poate amenda aceea îl mai liniștea.

 

Toată întâmplarea asta îmi confirmă încă o dată că românii au o mare problemă cu asumarea răspunderilor. Iar eșecurile sunt întotdeauna atribuite altora. Angajatul nu este niciodată vinovat. Ca în cazul de față. Compania are toate motivele să-l dea afară. Dar eu sunt vinovat pentru că am reclamat o ilegalitate, o acțiune personală a angajatului. Până la urmă trebuia doar să coboare din mașină.

 

Dacă nu suntem în stare să respectăm niște reguli atât de simple, ce pretenții să avem să ne apropiem de vest?



Apreciezi? Share!