Când 5520 este o cifra infimă

concultari presidency ro

Este plin Facebook-ul de oameni care se pricep. Care știu ei cum au fost aleși cei 20 care au fost la consultări. Știu ei cum au fost puși acolo și totul este învăluit în teorii ale conspirației powered by Reptilienii.

 

Sunteți naivi dacă considerați că se poate duce un dialog funcțional în mijlocul străzii. Și dacă tot susțineți asta, explicați-mi vă rog cum s-ar fi putut face auzit fiecare om din piață. Orice s-ar propune apare cineva care este împotrivă. Voi vă dați seama că sunteți penibili?

 

S-a încercat o idee, aceea de a-i da șansa mulțimii din piață să aleagă niște reprezentanți care să le transmită mai departe mesajele, într-un mod civilizat și inteligibil.

 

Vi s-a oferit șansa, voi ați trimis doar 5520 de mailuri. V-ați pișat pe această ocazie cum v-ați pișat și pe voturile din ultima perioadă, după cum zice foarte bine Lucian Mândruță: Cand te „pisi pe el de vot” nu se stinge nici un foc

 

Dacă tot contestați o soluție, veniți voi cu alta concretă, aplicabilă. Dar nu că dăm jos tot, noi nu avem lideri, dar vrem dialog între câteva zeci de mii de persoane.

 

Tudor Benga a ajuns să fie nominalizat pentru că s-au mobilizat cei care îl cunosc. Tu de ce nu ai ajuns acolo? Poate asta ar trebui să fie problema ta, nu contestarea celorlalti. O poză cu o pițipoancă strânge mai multă acțiune decât a strâns această inițiativă. Dacă pun acum un status că dau un stick USB prin tragere la sorți cui îmi trimite un mail, va fi bătălie.

 

Însă rețineți ipocrizia, care s-a manifestat în momentul în care anumite personaje au început să vocifereze pe diferite medii că ei nu au fost nominalizați. Deși public contestau ideea, le-a gâdilat puțin orgoliul și sperau la o recunoaștere.

 

Din zeci de mii de oameni în stradă și câteva milioane de oameni conectați la Internet ... 5520 au considerat că au ceva de zis. Voi, restul, vă atașați la orice acțiune fără să aduceți nimic util, doar îi diluați pe ceilalți.