Confirmări ale modului în care percep eu angajatul român

Bani


Un articol de pe www.capital.ro titrează: De ce câştigă şeful de 10 ori cât tine. "90% din angajaţi nu dau valoare deloc"

 

Câteva idei foarte interesante desprinse din articol:

 

"Majoritatea companiilor sunt ţinute în viaţă datorită câtorva oameni, în timp ce 90% din angajaţi nu dau valoare aproape deloc. Cu cât compania se computerizează mai bine și reuşeşte să depindă mai puţin de angajaţi, cu atât este mai solidă. Oamenii – cel mai preţios capital este o vorbă şi nimic mai mult", a adăugat Butunoiu.

 

Se urmărește performanța și randamentul. Iar o companie computerizată are nevoie de oameni care să știe să utilizeze acele computere. Și asta este încă o problemă mare a angajatului român.

 

"Analiza mai arată însă că managerii au un grad de implicare de 87%, iar angajaţii se situează pe un nivel mult mai mic, de 34%. Diferenţa de salarii dintre cele două categorii este o consecinţă, una corectă", a menţionat Mădălina Popescu.

 

Treaba asta cu ei mă plătesc prost eu îmi fac treaba prost mi se pare infantilă și denotă o limitare a gândirii.

 

Cineva cu o asemenea mentalitate nu va putea niciodata să se ridice din anonimat. Va rămâne prost platit și va contesta deciziile managerilor, ca un hater de profesie iar la final când va trage linie iși va da seama că a realizat fix zero. Doar a lătrat.

 

Am scris despre lipsa interesului, plafonare, lipsa dorinței de a evolua și de a ieși din tipare.

 

De ce sunt "hater" ?!
Locurile de muncă "inexistente"
Replică la - Locurile de muncă "inexistente"

 

Am gânduri contradictorii. Pe de o parte mă bucur că pot percepe corect, pe cealaltă parte mă gândesc că viitorul lor va fi sumbru.