Donează kilometri pentru bolnavii de hemofilie

Anul trecut scriam despre cum a fost la Academia de hemofilie: Hemofilie, copiii, bufniță - Academia de Hemofilie.
“Academia de Hemofilie” reprezintă primul program comprehensiv de cunoaștere, educare, informare, consiliere medicală și psihologică a copiilor cu hemofilie din România și a părinților lor.
Asociația Națională a Hemofilicilor din România (ANHR) lansează campania „Strângem kilometri pentru pacienții cu hemofilie” prin care îşi propune să adune fondurile necesare organizării celei de-a doua ediții a Academiei de Hemofilie. Campania are ca principal obiectiv creşterea nivelului de informare al publicului cu privire la impactul sever al hemofiliei asupra pacienților români.
Anul acesta avem nevoie de ajutor pentru ca Academia de hemofilie să ajute cât mai mulți copii. Tot ce trebuie să faceți este să "donați" din kilometri pe care îi parcurgeți în fiecare zi, astfel încât să ajungem la pragul de 15.000 de kilometri.
Puteți "dona" folosind link-urile de mai jos:
Cele mai citite în ultima lună
Încălzitoarele de mâini reutilizabile. Ce sunt si cum funcționeazăHow-to backup SharePoint online / Teams data to TrueNAS
Bogdan Oproiu are nevoie de ajutor
Chat With RTX - AI LLM - training local utilizând datele tale
Philips Hue Gradient Signe Floor disassembly
Alte articole
Setare IP-uri statice pentru echipamentele de infrastructură într-o rețea UniFi UbiquitiDouă probleme cu George BCR - sau "lasă că merge și așa"
Câteva idei despre atentate și securitatea pe care credem că o avem
Incapacitatea de a fi independent și analfabetismul digital
Știrile zilei #30

