Mediafax Talks: Technology for Social Change 2

Mediafax Talks Technology for social change


Am fost prezent azi la Mediafax Talks din partea Centrului pentru Inovație în Medicină. S-a vorbit despre "Technology for Social Change" și a fost cea de-a doua editie.

 

Într-un cadru select, Hilton, s-a vorbit despre proiectele în care este implicată Fundația Vodafone sub deviza "Mobile for Good".

 

Sincer, nu aveam habar că în România s-a ajuns atât de departe cu acest gen de proiecte. Deja nu mai vorbim doar despre niște concepte, vorbim despre proiecte reale cu beneficii reale.

 

Printre cele mai interesante se numără:

 

Controlin - Asociația React
Proiectul are ca scop monitorizarea stării de sănătate a bolnavilor de diabet utilizând dispozitive de ultimă generație. Practic grija constantă a pacientului bolnav de diabet este transferată, cu ajutorul tehnologiei, către dispozitivele inteligente. Astfel se reușește creșterea calității vieții cu un impact minim asupra mobilității pacientului.

 

Proiectul este activ din 2012 și până acum are 536 de beneficiari, bolnavi de diabet tip I sau II.
www.controlin.ro

 

Supravegherea pacienților cu probleme cardio-vasculare la domiciliu - Asociația Caritas Alba-Iulia Asistență Medicală și Socială
Proiectul asigură monitorizarea la domiciliu a stării de sănătate a pacienților cu probleme cardio-vasculare. Folosind niște aparate de măsură a tensiunii arteriale și a EKG-ului, asistenții medicali efectuează analizele la domiciliul beneficiarilor.

 

Proiectul este un exemplu clar de telemedicină folosind tehnologii noi. Beneficiarii pot fi în locații greu accesibile dar atâta timp cât există semnal pentru telefonul mobil, toate aceste analize pot fi trimise în câteva minute către centrul unde medicii pot analiza datele. Proiectul a salvat deja o viață și a avut parte de o demonstrație în cadrul conferinței.


Proiect activ din 2014 și numara 1097 de beneficiari din județele Alba, Covasna, Harghita, Iași și Mures.
www.caritas-ab.ro

 

Extinderea soluției de telemedicină - Fundația pentru SMURD
Practic este un upgrade al sistemului SMURD. Sistemul constă într-o aplicație mobilă, conectată la centrul de operațiuni SMURD, prin care voluntarii pot fi anunțați dacă un eveniment are loc într-o zonă apropiată de ei. După ce confirmă evenimentul, voluntarul poate furniza detalii medicale, poze și conținut video pentru a ajuta centrul de operațiuni să analizeze situația cât mai bine.


A fost prezentat un demo cu o aplicație încă nefinalizată dar eficiența sistemului SMURD va crește simțitor după momentul lansării oficiale.

 

Vintilă Mihăilescu a avut o prezentare despre impactul tehnologiei: "Telemedicina poate să ajute pacientul universal, prin conectarea permanentă a indivizilor la servicii medicale. Vorbim aici de pacientul invizibil, denumit astfel pentru că nu are acces la servicii şi, nesolicitându-le, nu îl ştim, iar el rămâne în această izolare."

 

Astfel, evoluția tehnologiei nu înseamnă neapărat servicii mai bune doar pentru cei obișnuiți să lucreze cu tehnologia, ci și pentru cei aflați în dificultate.

 

Mai sunt căteva obstacole de trecut. Legislația trebuie adaptată, mentalitatea oamenilor schimbată iar în viitor, simpla idee de a merge la medic și de a sta la o coadă se va transforma total, probabil într-o simplă aplicație mobilă.

 

Câteva cifre:

  • anual se fac peste 20.000 de conexiuni de date in scopul telemedicinei
  • peste 2 milioane de euro investiti anual
  • fundatia exista de 17 ani, timp in care a sustinut 848 de proiecte

 

Mobile for Good există în România din 2012.


În anul 2014, au fost dezvoltate proiectele aflate în curs de desfașurare și au fost lansate totodata 5 proiecte noi cu o valoare totala de 600.000 de euro.


Mobile for Good înseamnă acum 11 proiecte și peste 16.000 de beneficiari.

 

www.fundatia-vodafone.ro



Apreciezi? Share!