Predicție, inovație - medicină personalizată

Medicina personalizata

Acești termeni vor defini medicina viitorului. Momentan cel mai des asociem predicția cu starea vremii și horoscopul. Inovația cu dispozitivele mobile iar personalizarea probabil cu colantarea masinii sau înscriptionarea unui tricou.

 

Dar acești termeni, luați împreună, vor schimba medicina clasică cu echipamente noi, într-o medicină personalizată, a viitorului, o medicină bazată mai mult pe prevenție și monitorizare.

 

Am ajuns la o maturitate “tânără” cu tehnologia. Am trecut de la becurile cu filament de carbon la Wolfram, LED-uri și alte tehnologii revoluționare, dacă comparăm extremele. Am trecut de la tuburi electronice la tranzistori, microcontrollere și acum microprocesoare care conțin miliarde de tranzistori.

 

Dar am trecut de revoluție, am facut pașii mari și am urcat pe varf. Acum trebuie să facem pași mici pentru a ne stabiliza și a profita de poziția în care am ajuns. Ne-am cam dat seama de tot, putem accepta o holograma, senzori wireless, miniaturizarea dispozitivelor. Trebuie să ne jucăm cu ce avem pentru a inova.

 

Medicina însă, deși are parte de echipamente noi mai performante, a rămas destul de clasică. Etapele au rămas aceleași. Medic, consultații, cabinet, spitale, cozi ... Noi tratăm, nu prevenim. Și până acum era destul de greu o monitorizare în masă a populației.

 

Nu sunt medic de profesie. Dar mă fascinează această mașinărie, organismul uman. Și odată cu avansul tehnologiei apar oportunități. Pe vremuri doar anumiți oameni erau "vraci". Acum mai mulți sunt medici. Dar incepem să avem toți șansa de a contribui. Dispozitivele mobile și aparatele din casă devin din ce în ce mai inteligente.

 

Deja iți poate fi măsurată saturația de oxigen și pulsul utilizând un simplu webcam, inclus în ecranul laptop-ului sau al telefonului. Dispozitivele ne măsoară pașii, cadența, ba chiar Google Now face predicții și ni le sugerează bazându-se pe tiparele personale.

 

Un IT-ist poate veni cu un algoritm și ajutat de un medic să implementeze un soft, aplicatie. Poate implementa o bază de date pentru a-l ajuta pe medic. Și nu numai un IT-ist. Oricine are o idee. Se poate studia, informația medicală ne este acum mult mai la îndemână decât era înainte. Oricine poate învăta, poate descoperi noi elemente. Și împreună se pot dezvolta și implementa proiecte care vor însemna pentru medicină ce a însemnat microprocesorul pentru tehnologie.

 

Cloud-ul suntem noi !

Multe dintre problemele grave cu care se confruntă bolnavii ar putea fi rezolvate prin monitorizare și prevenție. Aici apare in joc celălalt cloud. Cloud-ul tehnologic, ferme de servere care studiază modele și tipare personalizate.

 

Cum apare o abatere de la model, se poate trimite o alertă și dacă se aplică tratament din primele momente, probabil se va reduce drastic numărul celor care ajung la operații sau chiar la deces.

 

Medicul rămâne însă un element decisiv. Ei vor studia și prin ei vom programa cloud-urile. Tot ei vor monitoriza activitatea de diagnostic a cloud-urilor. Dar tot procesul va fi mult îmbunătățit, randamentul va fi maxim. Cloud-ul va avea grijă de monitorizare, analiza datelor, medicul va interveni când va primi vreo alertă sau la vreun screening.

 

Se rezolvă astfel și problema accesului la servicii medicale. Care chiar dacă este un drept, încă este o problemă și va mai fi o problemă. Dar accesul la un telefon mobil sau o rețea de internet este mult mai usor. Ca să nu zic că eventual se pot trimite informațiile folosind SMS-uri.

 

Rămâne însă o altă problemă. Reticența oamenilor, a bisericii, auto-opunerea când se aude de termenul "monitorizare".

 

Dar, e și ăsta un proces de selecție ...