Suferința colectivă

Mă tot lovesc zilele astea de oameni care se plâng. Se plâng de niște măsuri care lor li se par puțin disproporționate. Și au oarecum dreptate. Măsurile sunt ample și unele schimbări poate radicale. Însă măsuri de acest fel s-au luat și în alte țări unde civilizația a ajuns de ceva vreme.

 

Acum în țările civilizate se face doar control, menținere. Noi în schimb suntem la eradicare, scoaterea grosului.

 

Oamenii comentează de ANAF, că se ia de aștia mici, că etc etc. Prima idee, ca să impună ceva cu efect național, strict - comunism, dictatură. Nu ne place. Apoi sunt cei care au afaceri și dintre ei o mare parte sunt vinovați de cancerul acesta care a cuprins economia. Fiecare este o celulă alterată. Apoi sunt clienții. Care și ei au contribuit prin simplul motiv că acceptau jaful dacă le ieșea și lor puțin. Și prin faptul că nu au reclamat, au alimentat cancerul și acum plâng că s-a metastazat.

 

Pentru că timp de 25 de ani s-a furat într-un mod despre care probabil copiii noștri vor citi în manualele de istorie.

 

Aceeași metodă se aplică și la traficul pe drumurile publice. Apare un bou cu permis de 1 lună și motor de 1000cmc, moare cu 200 pe Calea Victoriei. Păi să punem limită la permise, viteză în oraș etc. Ghici, boului nu-i pasă de limite. Însă limitele ne afectează pe toți, noi aștia civilizați.

 

Soluția este spiritul civic. Statul nu are cum să impună prin forțe de ordine totul. Ar însemna ca forțele de ordine să fie foarte numeroase, stat polițienesc - ceea ce nu vrem să acceptăm. Și cu cât amânăm mai mult aplicarea unor măsuri concrete cu atât mai grele vor fi tranziția și măsurile de revenire.

 

Pentru că timp de 25 de ani a fost care pe care și noi, societatea, am închis ochii, alimentând astfel alterarea spiritului civic și sufocarea civilizației.

 

Concluzia este că în democrație se suferă colectiv sau se evoluează tot colectiv. Depinde numai de noi.

 

Poza: Photl.com