Ziua Mondială a Inimii 2015 în Sun Plaza

Ziua Mondială a Inimii 2015

Trăim, muncim și ne distrăm. Cu și pentru o inimă sănătoasă

Balistic Media este partener al evenimentului și vă invită în Sun Plaza să învățăm despre bolile inimii, despre un stil de viață sănătos și nu în ultimul rând, să ne distrăm. 

 

Fundatia “Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afectiuni Cardiovasculare (FOBAC) va marca Ziua Mondială a Inimii 2015 printr-o serie de evenimente dedicate care vor avea loc în perioada 25 - 26 Septembrie, în intervalul orar 15:00-19:00 în Sun Plaza.

Tema din acest an pentru Ziua Mondială a Inimii este “Să creăm un mediu sănătos pentru inimă”. Sănătatea este determinată în mare măsură de stilul de viață, de ceea ce suntem dispuși să facem, iar alegerile pe care le facem zilnic țin de nivelul de conștientizare, de gradul de informare și educare, de întregul nostru sistem de convingeri și principii despre lume și viață.
 
Fundația “Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare din România va contribui la atingerea obiectivelor Zilei Mondiale a Sănătății, în țara noastră, printr-o serie de activități specifice, care se vor adresa mai multor audiențe interesate în domeniul bolilor de inimă. 

Campania se va desfășura sub sloganul: Trăim, muncim și ne distrăm. Cu și pentru o inimă sănătoasă
 
Screening-ul va cuprinde: 
  • calculul IMC
  • determinarea glicemiei 
  • determinarea valorii TA
  • aplicarea unui chestionar pentru factori de risc
  • evaluarea nivelului de stres 
 
Pacienții vor învăța noțiunile fundamentale despre boală (factori de risc, mecanisme de declanșare a bolii, simptome caracteristice, depistarea precoce a complicațiilor) și despre conduita care trebuie urmată sub tratament (modificarea stilului de viață - activitatea fizică, alimentația, nivelul stresului).
 
Pe mine mă găsiți acolo!