Câteva idei despre atentate și securitatea pe care credem că o avem

terorism


Întâi de toate câteva puncte de plecare:

  • Bruxelles era deja în stare de alertă
  • Sediile unor importante organisme UE
  • După Charlie Hebdo Franța adoptă legea supravegherii electronice
  • Cu toate astea, urmează atacurile de la Paris
  • Rezultatele sistemelor clasice de securitate - FAIL
  • O femeie trece de securitate cu un copil in bagajul de mână, link


Acum rețineți punctele astea de start și să vă povestesc ceva. Recent am zburat pentru prima oară cu avionul. Securitatea nu mi s-a părut bună. Oamenii aia bifau pe un checklist că si-au făcut treaba. Au verificat niște oameni, deci e totul ok.

 

Sistemul acesta clasic nu s-a adaptat noilor amenintari și în ultima perioadă vedem constant asta. De ce cred asa?

Pentru că la transferul în Viena, m-au luat la căutat de bombe și de droguri. Pur și simplu. Călătoream cu aceeași companie, doar am schimbat avioanele, nu veneam din afara aeroportului. Aveam un Thinkpad într-o geantă de umăr și o geacă.

 

Cămașă, pantaloni - veneam de la birou, misiune oficială, se vedea și pe bilet cine și cum a emis biletul. Toate criteriile care m-au propulsat brusc la categoria suspect.

 

Laptop-ul a fost scanat iar și a aparut burețelul. Un burețel care s-a plimbat pe laptop și pe mine ca apoi să fie băgat într-un aparat. Eu târziu mi-am dat seama ce căutau. Erau primele mele zboruri.

 

Unii ar spune că este foarte bine. Puteam fi un terorist. Aici sunt de acord cu ei, problema apare în momentul în care ei nu sunt în stare să asigure securitatea. Nu am o problema că am fost controlat. Am o problema cu faptul că au 

decis să mă controleze pe mine în timp ce țintele reale scapă.

 

A doua zi dupa ce am revenit, văd la știri cum o femeie a reușit să treacă de filtre cu un copil de 4 ani în geanta de mână. Bineînțeles că m-am gândit cum a trecut de filtre și de scannere. Mai mult, femeia a fost refuzată prima oară pentru că nu avea acte pentru copil. Dar nici asta nu a fost destul pentru a ridica un flag în sistem și a o urmări. Femeia apoi s-a dus la alt birou, și-a luat alt bilet, a pus copilul în geantă și a trecut.

 

Încă o dovadă că sistemul nu este bine pus la punct. Mai vreți argumente? Tot în lista de mai sus vedeți cum TSA-ul, care cred ca sunt cei mai duri dupa Mossad, au un grad de detectare de aproximativ 5% a celor care aduc explozibil sau arme la bordul avioanelor.

“People need to know TSA needs to tighten up,” said Alford. “If they’ll take toothpaste. They’ll make people get out of wheelchairs. They’ll make me take off my belt buckle and my shoes. How did my gun go through?”

Acum, într-o țară cu alertă de securitate ridicată, cu informații despre posibile acte teroriste, niște oameni reușesc să detoneze 2 bombe într-un aeroport și 3 sau 4 bombe în niște stații de metrou.

 

Încă o dovadă că sistemul clasic nu funcționează. Stați așa că mai am câteva idei. Dupa Charlie Hebdo, francezii au adoptat legea "Big Brother", link aici. Rezultate împotriva terorismului? ZERO ! Au urmat atacurile din Paris.

 

Doi dintre atacatorii din Paris aveau bifă în sistemul internațional. Nimeni din Franța nu i-a verificat. Unul a intrat în Franța fără probleme în timp ce celălalt era știut cu antecedente. Nici unul nu era urmărit de către autorități,
autoritățile aveau treabă cu legea "Big Brother".

 

Despre ce au reușit NSA-ul și FBI-ul cu legea lor puteți vedea ce am scris aici.

Iar acum rupem buletinele de știri și toți se întreabă cum a fost posibil și ce este de făcut. Este foarte simplu, schimbat sistemul sau vom începe să ne uităm la atentate cum ne uităm la Măruță după știrile de la ora 5.